Sfânta Evanghelie după Marcu – Capitolul 4

 III.4 Parabolele Împărăției (4 : 1 – 34)

 III.4.A  Parabola Semănătorului (4 : 1 – 20)

 1 Şi iarăşi a început Iisus să înveţe lângă mare; şi s’a adunat la El mulţime foarte multă, aşa încât El a intrat în luntre ca să stea pe mare, iar mulţimea toată era lângă mare, pe uscat.2 Şi multe lucruri îi învăţa în parabole; şi în învăţătura Sa le spunea:3 „Ascultaţi: Iată, ieşit-a semănătorul să semene.4 Şi pe când semăna el, o parte din seminţe a căzut lângă drum şi păsările cerului au venit şi au mâncat-o.5 Şi altă parte a căzut pe loc pietros, unde n’avea pământ mult, şi a răsărit de îndată, pentru că nu avea pământ adânc;6 şi când s’a ridicat soarele s’a ofilit şi, pentru că nu avea rădăcină, s’a uscat.7 Altă parte a căzut între spini şi spinii au crescut şi au înăbuşit-o şi roade nu a dat.8 Şi altele au căzut în pământul cel bun şi, înălţându-se şi crescând, au dat roadă şi au adus: una treizeci, alta şaizeci, alta o sută“.9 Şi zicea: „Cel ce are urechi de auzit, să audă!“10 Iar când a fost singur, cei ce erau pe lângă El împreună cu cei doisprezece L-au întrebat despre parabolă.11 Şi El le-a zis: „Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu, dar celor din afară toate li se fac în parabole,12 ca privind să privească şi să nu vadă, şi auzind să audă şi să nu înţeleagă, ca nu cumva să-şi revină şi să li se ierte“ .13 Şi le-a zis: „Nu pricepeţi parabola aceasta? Atunci cum veţi înţelege toate parabolele?14 Semănătorul seamănă cuvântul.15 Cele de lângă drum sunt aceia în care se seamănă cuvântul; şi numa’ ce-l aud, că vine de’ndată Satana şi ia cuvântul semănat în ei.16 Tot aşa, cele semănate pe loc pietros sunt aceia care aud cuvântul şi-l primesc de’ndată cu bucurie,17 dar nu au rădăcină întru ei şi durează doar pân’la un timp; apoi, când se întâmplă strâmtorare sau prigoană din pricina cuvântului, îndată se poticnesc.18 Şi cele semănate între spini sunt cei care ascultă cuvântul,19 dar pătrunzând în ei grijile veacului acestuia şi înşelăciunea bogăţiei şi poftele după celelalte, acestea înăbuşă cuvântul şi-l fac neroditor.20 Iar cele semănate pe pământul cel bun sunt cei care aud cuvântul şi-l primesc şi aduc roade: unul treizeci, altul şaizeci şi altul o sută“.

Observăm că în doar două capitole ale Evangheliei după Marcu există un discurs lung al lui Hristos. Discursul mai lung al lui Iisus este precedat de cele două versete introductive, care pregătesc scena, prezintă contextul în care s-a desfășurat acest discurs. Sf.Marcu prezintă topografia locului în care Iisus vorbește în mai multe rânduri. Aici Iisus se afla la marea Galileii, într-o barcă și se adresează mulțimii de pe țărm. Este ca un amfiteatru, pentru a putea fi auzit mai bine. Mântuitorul propovăduiește așadar din barcă pentru a folosi acustica naturală creată de geografia acelei zone, un golf mic cu rezonanță de amfiteatru. El îi învață pe oameni în „parabole” sau „pilde”, adică exprima alegoric – pe înțelesul tuturor – un profund adevăr religios.

De ce învță Hristos în parabole?

– Mai întâi, pentru a ajunge la înțelegerea fiecărui om, inclusiv a celui de rând. Dar ascultătorii sunt capabili să perceapă înțelesul adânc al parabolei în funcție de starea inimii lor. Cei smeriți, care și-au lărgit inima (înțelegerea interioară), vor sesiza tâlcul parabolei; în schimb, cei mândri și necredincioși „vor privi și nu vor vedea și vor auzi dar nu vor înțelege” (v.12).

– Pentru a descoperi oamenilor CUM este, cu adevărat, Impărăția lui Dumnezeu. Cei din vremea Mântuitorului erau convinși că Împărăția lui Dumnezeu va veni într-o formă politică, iar conducătorul ei – Mesia – va duce un război de eliberare a lui Israel de sub jugul stăpânirii romane și – de ce nu – de redare a privilegiilor pe care le-a avut odată, în calitate de Popor Ales, printre celelate neamuri. Așadar, mai credeau ei, Împărăția lui Dumnezeu îi vizează pe toți membri poporului ales, în virtutea simplei apartenențe la acest popor, indiferent de starea lor interioară sau de răspunsul inimii lor. Ei bine, nu aceasta era Impărăția lui Dumnezeu pe care Iisus o propovăduia. Accesul în Împărăție (o realitate spirituală, iar nu politică) așa cum vedem din parabola semănătorului, nu se face pe criterii etnice, ci în funcție de modul în care fiecare se raportează la Persoana și Lucrarea lui Iisus Hristos, tot așa cum germinarea sau rodirea semințelor aruncate în pământe depinde de starea solului în care ele cad.

Când auzim o parabolă, de multe ori este bine să ascultăm cu luare aminte cuvintele cu care începe și cele cu care se termină. Care sunt cele de început la această parabolă: Ascultați! În terminologia biblică, atunci când se vorbește despre ascultare aceasta are sensul de supunere, predare, adică de a merge dincolo de auzire și de a asculta Cuvântul lui Dumnezeu, de a îl împlini. Dacă cineva nu face ceva ce i s-a cerut înseamnă că nu a ascultat. Ce se întâmplă dacă îl ascultăm pe Hristos? Ni se descoperă o taină. Ce numim taină în Biserică: Sfintele Taine, taina Crucii, taina mântuirii. Dar ce înseamnă taină în limba greacă: este un lucru care este descoperit în parte, dar niciodată în întregimea sa. Și noi avem multe taine ale noastre: iubirea fața de soție sau de soț, iubirea pentru cel de-al doilea copil, sau al treilea, sau al patrulea, taina chemării vocaționale. Sunt taine care îmi sunt descoperite în parte, dar niciodată în întregime. Dacă încercăm să înțelegem simplist mântuirea, riscăm să cădem în înșelare, pentru că nu o putem înțelege în totalitate. Și minunile sunt taine, nu le putem explica dar înțelegem acțiunea lor în parte.

Formularea din versetul al 12-lea nu trebuie interpretată în cheia lipsei de bunăvoință din partea lui Dumnezeu (idee contrazisă de însăși parabolă, în care, semănătorul, generos, diseminează TOATE suprafețele de sol, indiferent de natura lor) ci conține, așa cum nota Mitropolitul Bartolomeu Anania, o undă fină de ironie, aproape insesizabilă și este o reverberație a Isaia 6, 9-10.

Apoi acest verset ne semnaleaza următorul pericol: Doar pentru că auzim cuvântul lui Dumnezeu nu suntem automat mântuiți. De fapt, nici măcar cunoașterea Scripturii în totalitate nu te poate mântui. Pentru și diavolul știe Scriptura, și știe și spune că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, dar nu se mântuiește (cf. Iacov 2, 19), pentru că nu doar simpla cunoaștere mântuiește ci împreună-lucrarea cu Dumnezeu. A cunoaște nu este suficient, pentru că trebuie să ne mișcăm sufletele către Dumnezeu.

Întorcându-ne la explicarea parabolei de către Mântuitorul, Semănătorul (împlinirea profeției din Isaia 55, 10-13), ne explică Mântuitorul, este El Însuși. Observăm un lucru interesant, că semănătorul aruncă sămânța și acolo unde nu ar trebui să o arunce, pentru că în mod obișnuit niciun semănător nu aruncă sămânța pe drum, pe loc pietros sau în mărăcini. Dar aici semănătorul face acest lucru pentru că nădăjduiește să iasă și de acolo roadă.

Semințele reprezintă învățătura, mesajul Său.

• Primul tip de sol este „cel de lângă drum”, în care semințe nu rezistă deloc, deoarece păsările cerului vin şi le mânâncă. Acest tip de sol reprezintă oamenii „în care se seamănă cuvântul; şi numa’ ce-l aud, că vine de’ndată Satana şi ia cuvântul semănat în ei”.

Cu siguranță existau destui din acet gen printre cei de față când Iisus a rostit aceste cuvinte. Cărturari și farisei care Îl considerau impostor pentru că nu respecta înțelegerea lor legalistă a Sabatului, oameni care Îl acuzau că îi alungă pe demoni cu ajutorul lui Belzeebul, ș.a.m.d. Acest tip de ascultători ai cuvintelor lui Iisus, sau „dușmani ai Crucii” cum îi numește Sfântul Pavel, vor fi prezenți până la sfârșitul istoriei.

Dar cuvintele Mântuitorului se adresează și nouă, creștinilor. Caracteristicile solului de „lângă drum”, pământ bătătorit, greu de penetrat și arid le regăsim și în acele suflete care păcătuiesc constant după Botez, „călcând în picioare” harul lui Dumnezeu. Sunt acei oameni care acceptă o parte din aspectele vieții duhovnicești (faptele caritabile, de exemplu) dar care nici nu vor să audă de controlul gândurilor sau de renunțarea la obiceiurile lor păcătoase care, repetate la nesfârșit, le-au devenit o a doua natură.

• Următorul tip de sol este cel pietros, unde semințele răsăr de îndată,dar sub arșița soarelui, pentru că nu au rădăcină, se ofilesc. Acest tip de sol îi reprezintă pe oamenii „care aud cuvântul şi-l primesc de’ndată cu bucurie, dar nu au rădăcină întru ei şi durează doar pân’la un timp; apoi, când se întâmplă strâmtorare sau persecuție din pricina cuvântului, îndată se poticnesc”.

Sunt cei care Îl ascultau cu bucurie pe Mântuitorul și acceptau să-i devină ucenici, dar numai până la momentul în care trebuie să plătească un preț pentru aceasta. Până la prigoană sau persecuție. Până sunt amenințați cu, de exemplu, excluderea din sinagogă (Ioan 9, 1-38) sau pierderea statului social.

În cazul nostru, al creștinilor, acest tip de sol i-ar putea desemna pe aceia care nu au adâncime în viața spirituală, din sufletul cărora poți scoate ușor toate valorile pe care Hristos și Biserica Sa le seamănă. Acei oameni care, de exemplu, de îndată ce au ieșit de la biserică sunt „jefuiți” de pacea dobândită acolo și încep imediat să bârfească sau să judece pe alții.

• Al treilea tip de sol este cel care conține spini. Spinii cresc şi sufocă semințele semănate între ei. Aceștia sunt oamenii care „ascultă cuvântul, dar pătrunzând în ei grijile veacului acestuia şi înşelăciunea bogăţiei şi poftele după alte lucruri, acestea înăbuşă cuvântul şi-l fac neroditor”.

În oamenii care se îngrijorează peste măsură pentru a nu își pierde statutul social sau renumele sau în cei care sunt cuprinși de „înșelăciunea bogăției” adică aceia care sunt convinși că fericirea și mulțumirea sufletească poate fi găsită în bogăția materială, mesajul Mântuitorului e sufocat și se stinge treptat.

Pentru creștini acest tip de sol e cel mai periculos. Spinii care sufocă treptat semințele și care devin din ce în ce mai mari și de greu de scos din pământul fertil reprezintă lucrurile acestei lumi, ideile sau persoanele de care ne atașăm și pe care le punem pe primul loc în viața noastră și care, treptat, Îl vor înlocui pe Dumnezeu în sufletele noastre.

În sfârșit, Hristos vorbește de solul cel bun,fertil, care aduce roadă după felul lui.

O problemă ce apare deseori în legătură cu această pildă este cea a fatalismului sau a predestinării. Mulți își pun întrebarea: ce e de făcut dacă pur și simplu m-am născut sol bătătorit, sau sol pietros sau plin de spini? Dar cheia corectă în care ar trebui citită parabola semănătorului este exact cea opusă predestinării. Nu doar că „Dumnezeu, Mântuitorul nostru, voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (1 Tim. 2, 4) ci și atitudinea semănătorului, care răspândește semințele sale peste toate suprafețele – nu doar peste cea fertilă – în speranța că tipurile aride de sol, prin eforturi susținute, vor deveni la un moment dat roditoare.

A spune eu sunt așa și nu mă schimb este un mare păcat.Singurul care spune Eu sunt este Dumnezeu, este Iisus, însă noi oamenii suntem într-un proces de devenire și dacă ne reducem la un anume tip de sol, o facem pentru noi dorim să ne limităm la un anumit mod de viață, nu pentru că „așa suntem”A ramâne fixați, închistați într-o stare este un mod păcătos de viață, este o încremenire. A ne schimba este a îmbrățișa pocăința. De ce Domnul ne-ar da porunci, dacă schimbarea n-ar fi posibilă sau dacă ea nu ar fi un lucru bun. Solul se poate schimba. Și pentru asta e nevoie de osteneală. Cine știe ce înseamnă o grădină mare, după iarnă solul se împietrește și e nevoie de multă osteneală să îl faci fertil. Noi creștinii nu suntem monergiști, adică nu credem că este o singură voință care ne duce la împlinire, la izbăvire. Nu este nici doar harul, nici doar voința umană, ci o împreună lucrare, o sinergie, la care participăm și noi cu voința noastră la lucrarea harului Duhului Sfânt. Hristos Însuși lucrează cu voința Lui împreună cu cea a lui Dumnezeu Tatăl, spunând: fie voia Ta. Și este o luptă să reușești să decizi tu să fii cu Dumnezeu, cu viața și cu binele, și nu să cedezi în fața păcatului ori a patimilor, după care omul este lipsit de voința de a ieși din ele (ex. alcoolicii, dependeții de orice fel, etc.)

În cele din urmă, tipurile de sol nu sunt numai tipologii umane ci și diverse aspecte ale sufletului creștinului.

Mitropolitul Antonie de Suroj: “Citesc Evanghelia zilnic, însă o pun în practică foarte rar. Dar de citit, o citesc zilnic, pentru că nu știu niciodată când (dacă nu astăzi, poate mâine sau într-o altă zi) lângă drumul cel mai adesea bătătorit sau plin de buruieni al inimii mele, pe acel minuscul petec de sol rămas fertil, va cădea Cuvântul  – care va fi mai apoi capabil să Îl primească și chiar să aducă roade”.

*

• Bibliografie selectivă

Lawrence R. Farley , The Gospel of Mark: The Suffering Servant (Orthodox Bible Study Companion Series), Conciliar Press, 2008

The Orthodox Study Bible, Thomas Nelson, 2008

www.ancientfaith.com

http://www.stgeorgecharleston.org/audio.html

http://stspyridon.dreamhosters.com/archives/category/bible-studies/gospel-of-mark

Mark (Ancient Christian Commentary on Scripture), InterVarsity Press – Illinois, 2005

International Standard Bible Encyclopedia (ISBE), www.internationalstandardbible.com/ 

• Au contrbuit la acest articol:

   

O parte din acest articol o reprezintă catehezele susținute în Parohia Ortodoxă Română din Borås, Suedia, unele apărute pe site-ul www.biserica-boras.se în anul 2013.